25 de câini salvați din adăpostul de la Suraia au ajuns la Bistrița! Au nevoie de pături, jucării și mâncare

Percheziții de amploare au avut loc vineri în localitatea Suraia din Vrancea, la adăpostul de câini, după ce zeci de animale de acolo ar fi fost maltratate și ucise.

„După cum știți sau nu știți, în Bistrița au ajuns 25 de câini din macabrul adăpost de la Suraia!

Azi-noapte au ajuns la adăpostul PIPO Animals și evident sunt traumatizați, purtători de boli”, a explicatDiana Da Pratope pagina sa de Facebook.

Astăzi vor fi toți examinați și vor începe tratamentele, însă se încearcă și acomodarea lor, cât mai prietenoasă.

„Nevoia mare este să-i facem comozi deci cum poate Bistrița să ajute? Cu pături moi, pătuțuri, jucării, chiar și mâncărică bună.

Se pot aduce laCabinet Veterinar Bistritasau la mine sau le putem lua noi „, a mai completat aceasta.

Trei persoane au fost puse sub control judiciar în dosarul ce vizează ororile de la adăpostul privat de animale din Suraia, potrivittvrinfo.ro.

Acuzațiile sunt extrem de grave: uciderea cu intenție a animalelor, schingiuirea acestora, abuz în serviciu și fals intelectual.

Conform aceleiași surse, în adăpost nu mai este acum niciun câine, toți fiind relocați sau adoptați.

Sursa: https://www.bistriteanul.ro/25-de-caini-salvati-din-adapostul-de-la-suraia-au-ajuns-la-bistrita-au-nevoie-de-paturi-jucarii-si-mancare/

Ultimă oră

Același autor