Sfârșit cumplit pentru un tânăr de doar 19 ani!

Marco Croitoru, un tânăr român în vârstă de 19 ani, a murit în Italia în urma unui tragic accident produs în seara zilei de joi, 19 martie 2026, între două scutere, pe via di Casal Bianco, la Guidonia Montecelio. Celălalt conducător, un bărbat de 24 de ani, a fost transportat la spital în stare gravă.

Echipajele de intervenție ajunse la fața locului au încercat să-l resusciteze pe Marco, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Tânărul, născut în Păunești, Vrancea, și stabilit la Guidonia Montecelio, a murit la locul accidentului, în timp ce celălalt motociclist, originar din Reggio Calabria, a fost dus în cod roșu la Spitalul San Giovanni Evangelista din Tivoli.

Anchetatorii au ridicat ambele scutere pentru verificări și au făcut cercetări la locul coliziunii pentru a stabili cum s-a produs tragedia.

Într-un mesaj distribuit pe rețelele sociale de Cristina Croitoru, se face apel pentru ajutorarea părinților în vederea acoperii cheltuielilor de repatriere și ale formalităților necesare.

“Orice donație, oricât de mică, poate face o diferență enormă. Împreună putem ajuta ca Marco să ajungă acasă, acolo unde îi este locul, alături de cei care îl iubesc.

Dacă puteți contribui, o puteți face aici:

Dacă nu puteți dona, vă rugăm din inimă să distribuiți acest mesaj. Uneori, o simplă distribuire poate ajunge la persoana care poate ajuta.

Vă mulțumim pentru sprijin, pentru empatie și pentru că sunteți alături de noi în aceste momente grele.

Dumnezeu să vă răsplătească fiecare gest de bunătate!”

Sursa: https://www.asingorj.ro/sfarsit-cumplit-pentru-un-tanar-de-doar-19-ani/

Ultimă oră

Același autor