Vandalism în Centrul Istoric al Brașovului: Un bărbat din Vrancea, cercetat după ce a distrus o terasă pe strada Michael Weiss

Un bărbat de 25 de ani, originar din Odobești, județul Vrancea, a fost identificat și este cercetat penal de polițiștii brașoveni, după ce a provocat distrugeri unei terase din Centrul Istoric al Brașovului. Incidentul a avut loc în orele dimineții de sâmbătă, pe strada Michael Weiss.

Alarma a fost dată sâmbătă dimineață, când angajații unității comerciale au descoperit terasa complet distrusă și au apelat numărul de urgență 112.

Suspect identificat rapid de poliție

Purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Brașov, inspector principal Daniel Zontea, a confirmat că anchetatorii au acționat prompt.„Imediat după sesizare au fost efectuate verificări în urma cărora la scurt timp a fost identificat un bărbat de 25 de ani din orașul Odobești, județul Vrancea” , a declarat Daniel Zontea.

Din primele informații, se pare că bărbatul ar fi provocat distrugerile în jurul orei 04:00 dimineața, în timp ce se deplasa pe strada Michael Weiss. Bunurile amplasate pe terasa unității comerciale au fost vizibil avariate.

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Brașov au deschis un dosar penal, iar cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov. Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

Sursa: https://www.brasov.net/vandalism-in-centrul-istoric-al-brasovului-un-barbat-din-vrancea-cercetat-dupa-ce-a-distrus-o-terasa-pe-strada-michael-weiss/

Ultimă oră

Același autor