Bătaie generală în plină stradă. Cinci oameni au ajuns la spital

Scene violente au avut loc duminică, 29 martie, în municipiul Adjud, unde nouă persoane s-au luat la bătaie pe o stradă din oraș, în apropierea unei societăți comerciale.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea, incidentul a fost semnalat la ora 13:16 prin apel la 112, iar la fața locului au intervenit de urgență echipaje de poliție.

Din primele verificări, oamenii legii au stabilit că cele nouă persoane implicate s-au agresat reciproc. În urma conflictului, cinci dintre acestea au fost rănite și transportate la Spitalul Municipal Adjud pentru îngrijiri medicale, însă, din fericire, se află în afara oricărui pericol.

Celelalte patru persoane au fost duse la sediul Poliției pentru audieri, în vederea stabilirii circumstanțelor exacte ale incidentului. De asemenea, în urma altercației a fost avariat și un autoturism.

Polițiștii au precizat că, până în acest moment, nu există indicii privind un conflict anterior între persoanele implicate, ceea ce sugerează că bătaia ar fi izbucnit spontan.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar cercetările continuă pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs incidentul.

Sursa: https://www.asingorj.ro/bataie-generala-in-plina-strada-cinci-oameni-au-ajuns-la-spital/

Ultimă oră

Același autor