Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o măsură așteptată de ani de zile: actualizarea tarifelor pentru chiriile locuințelor de stat. Decizia vine la propunerea Ministerului Dezvoltării și marchează prima ajustare din 2007 până în prezent.
Noile tarife vor reflecta evoluția inflației din ultimii ani, ceea ce înseamnă creșteri semnificative pentru chiriașii care locuiesc în imobile aflate în proprietatea statului sau a autorităților locale.
Conform legislației în vigoare, tariful de bază al chiriei, calculat pe metru pătrat, ar fi trebuit actualizat anual, în funcție de rata inflației, până la data de 31 ianuarie. În practică însă, această actualizare nu a mai fost făcută de aproape 18 ani.
Decalajul acumulat explică saltul consistent al noilor valori. Actul normativ se aplică unei game largi de locuințe:
Măsura include și suprafețele aferente, precum curțile și grădinile.
Nu sunt vizate locuințele pentru tineri construite prin ANL și nici cele administrate de Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, unde chiriile sunt stabilite după reguli separate, actualizate în 2018.
Cât vor plăti chiriașii
Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a explicat că diferențele sunt considerabile, dar necesare pentru alinierea la realitatea economică actuală.
Exemplele oferite de minister arată clar impactul:
Chiar și după majorare, nivelul chiriilor rămâne sub prețurile pieței libere, însă diferența față de valorile anterioare este una semnificativă.