Sâmbătă, 4 aprilie, Baza Sportivă din comuna Milcovul a fost gazda unei frumoase competiții fotbalistice dedicate copiilor din categoria de vârstă 2017. Evenimentul a fost organizat de Clubul KINDER – LPS Focșani, cu sprijinul Primăriei Comunei Milcovul. Competiția s-a desfășurat într-o atmosferă plină de entuziasm și fair-play, micii fotbaliști demonstrând pasiune, determinare și dorință de afirmare pe teren.
La finalul turneului, clasamentul a fost următorul:• Locul I: C.S. Covaci Junior• Locul II: Kinder-LPS Focșani• Locul III: Campionii Galați
Au fost acordate și premii individuale pentru performanțele deosebite:• Cel mai bun portar: Lică Tudor (Campionii Galați)• Cel mai bun jucător: Grigore Alexandru (C.S. Covaci Junior Focșani)
Organizatorii au ținut să adreseze mulțumiri speciale domnului primar Neață Mihai și domnului viceprimar Cernica Costică din comuna Milcovul pentru sprijinul oferit, precum și pentru condițiile excelente puse la dispoziție, baza sportivă fiind una modernă și bine echipată. De asemenea, au fost transmise mulțumiri părinților pentru susținerea constantă, dar și felicitări tuturor participanților pentru efortul și implicarea de care au dat dovadă pe parcursul competiției. Evenimentul reprezintă un exemplu de promovare a sportului în rândul copiilor și de implicare a comunității locale în susținerea activităților sportive. (sursa text și foto: Ionuț Vicențiu Manu)
Sursa: https://www.vrancea24.ro/cupa-bucuriei-la-milcovul-turneu-de-succes-pentru-fotbalistii-juniori-2017/