18.8 C
Vrancea
6 iunie, 2025

Partidele de vânătoare, anunțate cu două zile înainte pe site-ul primăriei, după ce un bărbat a fost împușcat mortal în timp ce aduna lemne din pădure

După ce un bărbat de 40 de ani a fost împușcat mortal în timp ce aduna lemne într-o pădure din județul Vrancea, la Parlament au fost depuse două proiecte de lege pentru modificarea Legii vânătorii, care au scopul, potrivit inițiatorilor, de a evita astfel de tragedii.

Unul dintre acestea introduce obligația ca toate

le de vânătoare să fie anunţate cu cel puţin 48 de ore înainte la autoritățile locale. Cea de-a doua inițiativă prevede înființarea Registrului Național Electronic al Vânătorii, astfel încât oricine să aibă acces la informațiile despre locul, orarul și participanții la partidele de vânătoare.

Prima propunere, pusă zilele trecute pe masa senatorilor, este semnată de 14 deputați PNL și vizează completarea Legii 407/2006 privind vânătoarea şi protecţia fondului cinegetic cu noi obligații pentru organizatorii partidelor de vânătoare, precum și pentru primăriile pe raza cărora sunt organizate aceste acțiuni.

Inițiativa are scopul de a creşterea transparenţa şi siguranţa în activitatea de vânătoare, dar și de a reduce tensiunile şi conflictele dintre cetăţeni şi vânători, mai ales în situaţiile în care fondurile de vânătoare includ terenuri private, potrivit inițiatorului, deputatul liberal Dragoş Ciobotaru.

„În scopul prevenirii accidentelor de vânătoare, organizatorii acțiunilor de vânătoare au obligația de a transmite o notificare prealabilă autorităților administrației publice locale ale unităților administrativ-teritoriale pe raza cărora urmează să se desfășoare acțiunea de vânătoare, cu cel puțin 48 de ore înainte de începerea acesteia, în format scris sau electronic, cu confirmare de primire”, prevede proiectul inițiat de parlamentarii liberali.

Amenzi de până la 15.000 de lei

Conform documentului, notificarea va include mai multe informații – precum: datele de contact ale organizatorului; data și intervalul orar estimat al desfășurării vânătorii; zona în care se va desfășura; tipul de vânătoare și numărul participanților, dar și măsurile de siguranță adoptate – și trebuie transmisă fiecărei autorități a administrației publice locale, dacă partida se desfășoară pe teritoriul mai multor sate și comune.

Mai mult, autoritățile locale vor aduce la cunoștința publică notificarea prealabilă, atât prin afișarea acesteia la sediu, cât și prin publicarea ei pe site-ul propriu.

Sunt introduse, de asemenea, sancțiuni pentru nerespectarea noilor obligații, și anume: amendă de la 5.000 lei la 15.000 lei”.

„Obligația de a notifica autoritățile locale sau proprietarii de terenuri înainte de desfășurarea partidelor de vânătoare este o practică existentă și în alte țări, având ca scop principal prevenirea incidentelor și asigurarea unei colaborări eficiente între vânători și comunitățile locale, precum și reducerea conflictelor între vânători și proprietarii de terenuri”, arată inițiatorul în expunerea de motive.

În Germania, spre exemplu, deși nu există o obligație generală de notificare a autorităților locale înaintea fiecărei partide de vânătoare, „în multe landuri există reglementări specifice care impun astfel de notificări, mai ales în zonele unde vânătoarea poate afecta comunitățile locale”.

În SUA, reglementările privind vânătoarea sunt stabilite atât la nivel federal, cât și la nivelul fiecărui stat, spune inițiatorul: „Obligația de a anunța partidele de vânătoare există în majoritatea statelor, iar în statul Ohio, spre exemplu, vânătorii trebuie să obțină permisiunea scrisă a proprietarilor terenurilor înainte de a vâna. De asemenea, în statul New York, vânătorii trebuie să evite utilizarea proprietăților private pentru accesul la terenuri publice și să nu intre în zone marcate cu avertismente de interdicție”.

Lipsa informării prealabile cu privire la desfășurarea vânătorilor generează deseori neliniște în rândul locuitorilor din zonele rurale, mai ales atunci când acestea se desfășoară în apropierea drumurilor, a așezărilor sau a terenurilor agricole, spune deputatul liberal.

Plimbările prin pădure, doar cu interogarea platformei online

Cea de-a doua propunere, înregistrată ieri la Senat, este semnată de 35 de parlamentari USR și prevede înființarea unei platforme online, denumită Registrul Național Electronic al Vânătorii (RENEV), în care toate autorizațiile de vânătoare, locul acestora și perioada în care se vor desfășura să fie publicate în timp real.

Potrivit inițiatoarei, deputata USR Corina Atanasiu, RENEV este „un instrument necesar care să poată fi interogat online și de către persoanele care vor să tranziteze sau să campeze într-o pădure”.

Totodată, RENEV va contribui la centralizarea datelor privind autorizațiile de vânătoare, evidența vânătorilor și a activității cinegetice, facilitând, astfel, monitorizarea, în timp real, a acestei situații și va îmbunătăți controlul și trasabilității activității de vânătoare, susțin inițiatorii.

„Un registru electronic centralizat reprezintă un instrument eficient pentru prevenirea abuzurilor și pentru consolidarea securității juridice. În unele situații în care se pot întâmpla incidente, cum ar fi cazuri grave (precum erori de identificare în teren a cetățenilor sau conflicte de competență), sistemul va permite o verificare rapidă a tuturor datelor relevante, fiind deja sistematizate în cadrul bazei de date propuse, contribuind la o intervenție promptă și la trasabilitatea actelor administrative”, se arată în expunerea de motive.

Inițiatoarea susține că numeroasele incidente înregistrate la vânătoare, în România, ar fi ușor de evitat „dacă victimele ar putea avea posibilitatea să se informeze prin diverse metode mai eficiente decât de la sediul primăriei”.

„Accidentul de vânătoare din județul Vrancea, de la finalul lunii decembrie 2024, a zguduit o țară întreagă. Un bărbat de 40 de ani, tată a trei copii, a fost împușcat, accidental, în timp ce aduna lemne în pădurile din apropierea satului Verdea, comuna Răcoasa, județul Vrancea”, amintește deputata. Conform declarațiilor vânătorului care a tras focul de armă ce a dus la decesul victimei, acesta l-ar fi confundat pe bărbat cu un porc mistreț.

Incidentul din județul Vrancea care a generat aceste proiecte de lege nu este unul izolat. Doar în perioada 2010-2017, a fost înregistrat un număr de 29 de accidente de vânătoare, potrivit deputatei USR.

Sursa: https://jurnalul.ro/special-jurnalul/partide-vanatoare-site-primarie-lege-senatori-999290.html

Ultimă oră

Același autor