Paștele pentru catolici și Floriile pentru ortodocși – zi cu dublă semnificație spirituală

În acest an, calendarul creștin aduce o suprapunere rară: Paștele catolic (și protestant) este sărbătorit pe 5 aprilie, aceeași zi în care credincioșii ortodocși celebrează Duminica Floriilor. Paștele Ortodox va fi sărbătorit o săptămână mai târziu, pe 12 aprilie, iar Floriile ortodoxe sunt pe 5 aprilie.

Această coincidență (Paștele Catolic, odată cu Floriile Ortodoxe) are loc din cauza celor două calendare utilizate:calendarul gregorian – folosit de Biserica Catolică și calendarul iulian – folosit de Biserica Ortodoxă.Paștele este calculat în funcție de prima lună plină după echinocțiul de primăvară, însă metodele diferă. Din acest motiv, sărbătoarea poate varia cu până la 5 săptămâni. O dată la câțiva ani (aproximativ la 7 ani), Paștele este celebrat în aceeași zi de ambele confesiuni.

Cele două mari sărbători creștine care coincid astăzi, sunt încărcate de spiritualitate, tradiții și emoție pentru milioane de credincioși din întreaga lume.

Paștele este cea mai importantă sărbătoare a creștinismului, marcând Învierea lui Iisus Hristos – fundamentul credinței creștine și simbolul victoriei vieții asupra morții. Pentru credincioșii catolici, această perioadă este precedată de Săptămâna Mare, care include momente esențiale: Joia Mare – comemorarea momentului Cina cea de Taină, Vinerea Mare – ziua răstignirii, Sâmbăta Mare – pregătirea pentru Înviere.Momentul central este Vigilia Pascală, care a fost celebrată în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Printre tradițiile catolice de Paște, putem enumera sfințirea coșului cu ouă, cozonac, miel și vin, participarea la slujbe și procesiuni religioase, împărtășirea cu ostie (pâine nedospită), obiceiul „stropitului” (de origine germană), simbol al purificării.În Duminica Paștelui, la Vatican, Papa Francisc celebrează Liturghia de Înviere și transmite binecuvântarea „Urbi et Orbi”.

Duminca Floriilor, mare sărbătoare creștină; tradiții și obiceiuri

Creştinii ortodocşi marchează în duminica de dinaintea Paştelui Intrarea Domnului Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului. Anul acesta sărbătoarea, cunoscută şi sub numele de Florii, este celebrată pe 5 aprilie.

Sărbătoare păgână iniţial, dedicată zeiţei romane Flora, în timp aceasta a căpătat o mare însemnătate creştină pentru toţi credincioşii şi s-a celebrat în amintirea intrării Mântuitorului în Ierusalim. De-a lungul timpului, au apărut numeroase superstiţii populare legate de această zi, pe care vi le prezentăm şi noi, potrivit Unirea

Ramurile de salcie sfinţite în biserică se păstrează de la an la anÎn Duminca de Florii se obişnuieşte ca cei care merg la biserică să ducă ramuri de salcie, pentru a fi sfinţite. Obiceiul face referire la momentul în care Mântuitorul a intrat în Ierusalim, unde a fost întâmpinat de popor cu flori şi cu ramuri de finic în mâini.În legătură cu alegerea acestui arbore ca simbol al Floriilor, există mai multe legende. Una dintre ele povesteşte că Maica Domnului voia să ajungă la Iisus, care fusese răstignit pe cruce, dar trebuia să traverseze o apă. Atunci, o salcie şi-a plecat ramurile în aşa fel încât Fecioara Maria să treacă peste apă ca pe un pod.

O altă legendă vorbeşte despre faptul că salcia a rămas cu ramurile plecate după ce crengile ei au fost fost folosite de către romani pentru a-l biciui pe Iisus.Potrivit credinţei populare, ramurile de salcie sfinţite la biserică, puse apoi la icoane sau la uşa casei, protejează familia şi locuinţa tot timpul anului.

Rolul magic al salciei în credinţele populareLa ţară, ramurile de salcie înmugurită sunt legate în jurul pomilor fructiferi, ca să rodească din plin, şi sunt amestecate în hrana animalelor, ca să le păzească sănătatea.

O altă superstiţie spune că cei care au dureri de spate este bine să îşi pună peste mijloc ramuri de salcie sfinţită, pentru a le uşura suferinţa, iar cine înghite în această zi trei mâţişori de salcie sfinţită nu va suferi de dureri de gât.

Mâţişorii se folosesc, se asemenea, pe vreme rea, pentru a îndepărta furtunile şi grindina. Astfel, când vremea este urâtă, se pun mâţişori pe foc, pentru ca fumul acestora să alunge trăsnetele şi fulgerele.

Pentru a avea succes la vânzarea animalelor, înainte de a le duce la târg, e bine ca proprietarii să le atingă cu crenguţele de salcie sfinţită în biserică.

Se curăţă mormintele şi se pun floriO altă tradiţie cere ca în Duminica Floriilor să se meargă la cimitir, unde mormintele trebuie să fie curăţate şi stropite cu apă sfinţită, iar la cruci se pun coroniţe din crengi de salcie şi flori.

Obiceiuri popularePotrivit tradiţiei populare din Banat şi din Transilvania, tinerele nemăritate trebuie să pună o oglindă şi o cămaşă sub un păr altoit, pentru a-şi atrage ursitul.

Bătrânii spun că în ziua de Florii nu este bine să îţi speli părul, pentru că vei albi repede. Dacă totuşi alegi să faci acest lucru, trebuie folosită doar apă sfinţită.

Dacă fetele vor să aibă un păr frumos, după miezul nopţii ele trebuie să pună busuioc în apă şi să-l fiarbă, iar a doua zi de dimineaţă să se spele pe păr cu această fiertură.

De asemenea, în popor se spune că este de bine ca de Florii să aeriseşti toate hainele. Cine nu cinsteşte această sărbătoare aşa cum cere datina se va umple de pistrui.

Se mănâncă peşte

În ziua de Florii nu se munceşte, iar masa trebuie să fie întinsă tot timpul. Se mănâncă peşte, aceasta fiind a doua dezlegare din postul Paştelui, după cea din ziua Bunei Vestiri. Biserica ortodoxă dă dezlegare la pește, pentru că se spune că în această zi Iisus ar fi cerut să mănânce pește. În popor se spune că peștele consumat în această zi are puteri tămăduitoare și cine mănâncă se va lecui de orice boală.

Nu se mănâncă urziciÎn schimb, în această zi nu se mănâncă urzici, pentru că se crede că acum încep să înflorească, iar sărbătoarea se numeşte şi „Nunta urzicilor”.

Legat de predicţiile despre cum va fi vremea în perioada următoare, în popor se spune că, dacă se aud broaştele cântând până la Florii, vara care urmează va fi frumoasă. De asemenea, românii cred că de Paşte vrea va fi la fel cum a fost de Florii.

Sursa: https://www.monitoruldevrancea.ro/2026/04/05/pastele-pentru-catolici-si-floriile-pentru-ortodocsi-zi-cu-dubla-semnificatie-spirituala/

Ultimă oră

Același autor